Sarmanul Dionis-elem. romantice

,,Sarmanul Dionis,, de Mihai Eminescu,a fost publicata in anul 1837 in volumul ,,Convorbiri Literare,, fiind etichetata drept o nuvela fantastica impodobita cu romanta.

Personajul principal,Dan Dionis este un om neobisnuit,fantastic,de asemenea pus in situatii umpic deosebite. El este tipul omului destept,dar care nu isi gasesti linistea interioara si exterioara,traind in propia lui lume.Asemeni titlului,Dionis este sarman la suflet,neputincios in a-si atinge scopuririle,idealurile.

Acesta,inca de la o varsta relativ frageda,isi exercita mintea pe intrebari filosofice,adaptand oarecum perceptia marelui filosof Kant,considerand ca lumea este doar un vis,iar timpul nu exista in mod obiectiv,ci doar in constiinta fiecaruia dintre noi.

Negarea realitatii pure,gandirea dominata de ideea de refugiu intr-un alt timp,visul,impresia,magia alcatuieste un sir al motivelor romantice,punand in lumina personalitatea ,,frageda,, a lui Dan.

Dan este indragostit nebuneste de Maria, fiica spatarului Tudor Mesteacan, dragostea fata de ea devine un reflex natural in calatoria ,,fantastica,, pe care urmeaza sa o traisca.Faptul ca acesta este urmarit de umbra Mariei schiteaza un element romantic,si anume,dragostea eterna,dincolo de moarte.Alaturi de motivul umbrei,se alatura motivul scrisorii de dragoste, tipic pentru nuvelele romantice,precum si adroidul,cuvant ce caracterizeaza portretul tatalui,considerat de asemenea simbol romantic.

Cele doua personaje romantice,Dan si Maria, sunt caracterizate prin antiteza. Dan este un orfan nefericit,sarac,nevoit sa munceasca din greu,dar special datorita ca inauntrul sau ascunde o gandire sclpitoare,capabila sa-i schimbe destinul.

Portretul sa fizic se incadreaza in tiparele romatice: este de o frumusete demonica.Maria,in schimb,este caracterizata fiind “un inger bolnd ca o lacrima de aur,, , un trup impecabil,un simbol al puritatii si divinitatii.

Pana si pamantul este metamorfozat intr-o margea, pe care Dan o agata la gatul Mariei. Un singur punct al acestui paradis constituie un spatiu interzis, o poarta inchisa, deasupra careia, intr-un triunghi, stralucea un ochi de foc, strajuit de cuvintele unui proverb arab. Acolo era „casa” lui Dumnezeu, punctul zero al lumii.

O alta serie de motive romantice o constituie revolta luciferica, motivul caderii, reincarnarea si visul.

Finalul este dominat de filosofia lui Schopenhauer: autorul sugereaza ca Dionis nu este decat un avatar, adica unul dintre oamenii in care s-a reincarnat acelasi suflet in perioade succesive.